Rafael Nadal vrea ca suprafața de joc de la Turneul Campionilor să fie schimbată în fiecare an

Rafael Nadal vrea ca suprafața de joc de la Turneul Campionilor să fie schimbată în fiecare an
Publicat: 06/11/2013, 18:03
Actualizat: 07/11/2013, 01:30

Liderul clasamentului mondial, spaniolul Rafael Nadal, le cere organizatorilor Turneului Campionilor de la Londra să schimbe în fiecare an suprafața pe care se desfășoară competiția, pentru ca fiecare tenisman să aibă șanse egale la câștigarea trofeului, informează skysports.com.

Ultimele nouă ediții ale Turneului Campionilor s-a desfășurat în sală, la Shanghai, iar din 2009 la Londra.

Rafael Nadal care nu a reușit niciodată să se impună la Turneul Campionilor, ajungând o singură dată în finală, solicită ATP să schimbe suprafața de joc, el obținând cele mai multe trofee pe zgură.

„Nu am câștigat turneul doar din cauza oboselii. Unul dintre micile motive a fost oboseala, dar una dintre cauzele principale este aceea că nu am fost niciodată un jucător fantastic pe suprafețele din sală. De asemenea, am fost și ghinionist. Turneul Campionilor are loc începând cu 2005 în sală, așa că am fost puțin ghinionist. Pentru mine este mult mai corect ca turneul să aibă loc în aer liber pe diferite suprafețe. La acest turneu ne calificăm după ce jucăm pe toate suprafețele, dar Turneul Campionilor are loc tot timpul pe suprafețe hard”, a spus Nadal.

Londra va găzdui competiția până cel puțin în 2015. Ultimul turneu al campionilor care a avut loc în aer liber s-a desfășurat la Houston, în 2004.

„Știu că eu nu voi mai prinde turneul pe o altă suprafață. Nu îmi este sortit. Spun asta pentru viitoarele generații, pentru că ar fi mai interesant pentru fani. Este un loc foarte bun unde să joci. La niciun alt turneu nu am avut o atmosferă mai bună, dar asta nu înseamnă că ATP nu poate să fie un pic mai corectă cu jucătorii. Am putea schimba suprafața în fiecare an. Asta ar însemna, de exemplu, că un jucător bun pe zgură ar avea șansa să joace pe cea mai bună suprafață a sa”, a completat Nadal.

Pe de altă parte, Novak Djokovici, locul 2 ATP, crede că turneul nu ar mai trebui să fie găzduit de Londra după 2015, chiar dacă în cele cinci ediții de până acum, peste un milion de spectatori au asistat la meciurile găzduite de O2 Arena. „Cred că acest turneu ar trebui organizat în mai multe zone, să nu fie găzduit de un oraș mai mult de trei ani. Asta este părerea mea și știu că mai mulți jucători sunt de acord cu mine”, a subliniat Djokovici.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...